Ingrediente blat:
- 6 oua
- 125 grame zahar
- 2 lingurite zahar vanilat
- coaja rasa de la o lamaie
- 125 grame faina
- 2 lingurite praf de copt
- 2 linguri amidon
Ingrediente crema:
- 750 grame capsuni
- 250 grame branza de vaci
- 250 grame mascarpone
- 1 varf de cutit miez de vanilie
- 60 grame zahar
- 200 ml frisca
- 1 plic praf intaritor de frisca
- 50 grame ciocolata alba rasa
Mod de preparare blat:
Se bat albusurile spuma cu 1 praf de zahar. Se adauga pe rand galbenusurile, 4 linguri de apa, zaharul, zaharul vanilat si coaja de lamaie, iar la urma faina amestecata cu praful de copt si amidonul. Compozitia se aseaza intr-o forma de tort cu diametrul de 26 cm si tapetata cu hartie de copt, dupa care se coace in cuptorul pre-incalzit pentru 30-35 minute. Dupa ce s-a copt, se lasa la racit.
Mod de preparare crema:
Se paseaza 100 grame capsuni, iar 300 grame se taie cuburi. Se amesteca branza de vaci, crema mascarpone, piureul de capsuni, miezul de vanilie si zaharul. Se adauga apoi frisca batuta cu praful intaritor si cuburile de capsuni.
Asamblare tort:
Blatul racit se taie pe 2 niveluri, iar pe fiecare nivel se pune jumatate din cantitatea de crema. Din crema de pe blatul superior se ia putin pentru a unge si marginile tortului. Deasupra tortului se pune restul de capsuni taiate felii, iar pe margine se presara cu ciocolata rasa. Se da la frigider pentru 2 ore.
11:05